In anul 1718, Banatul, respectiv zona Resita-Valiug, intra sub stapanirea Imperiului Austriac, Resita devenind in scurt timp un important centru metalurgic, mare consumator de minereu si energie. De mentionat ca la acea vreme energia era generata de forta apelor si de arderea mangalului. Nevoile crescute de minereu si lemn pentru a produce carbuni-mangal au facut ca zona Valiug sa prezinte un interes pentru conducerea uzinelor resitene, cat si pentru administratia austriaca.
In vara anului 1793, se obtinea aprobare de la Viena, pentru colonizarea a 300 de familii din zona Salzkommercut(Austria) si stabilirea lor la Resita, din care 71 familii pentru zona Valiug. Pentru aceasta activitate a fost delegat brigadierul silvic Franz Loidl, original din regiunea sus-amintita.
Aurul verde al padurilor, apele Barzavei si a afluientilor sai, diferenta mare de inaltime intre zonele forestiere ale Semenicului si Resitei, toate acestea au creat conditii dintre cele mai bune pentru abordarea unui mod nou de transport al lemnului – plutaritul – transportul pe apa al lemnelor de la locul producerii lor pana la locul de consum. Acest sistem, impreuna cu cel folosit pana atunci, cauta sa raspunda cerintelor tot mai mari de combustibil necesar industriei Resitene.

DSC_0034